Scriitor și pictor

“Arhitectura grădinii” De la Tescani în Toscana, grădinile de vis al Alinei Rizea

Autor: Victoria Anghelescu
www.cotidianul.ro

Tescani

Alina Rizea expune la Căminul Artei – etaj – o selecţie de lucrări sub titlul “Arhitectura Grădinii”. Titlu exact şi înşelător în acelaşi timp. Exact pentru că, aşa cum scriam cu aproximativ un an în urmă, pentru artistă, peisajul se supune în primul rând conceptului. Înşelător, pentru că şi atunci când porneşte de la un loc concret, identificat, cum este cazul lucrării intitulate “Tescani”, de exemplu, Alina Rizea creează o grădină personală, pusă sub semnul metaforei sau al visării nutrite de universuri culturale, de călătorii intelectuale şi afective ce transformă spaţiul în “joc secund”.

Sensibilitatea autoarei învăluie lumea vegetală, rarele clădiri, insectele, construind peisaje pe care le-am putea numi interioare, în care include, prin colaj, fragmente de umanitate aflate la graniţa citatului cultural cu introducerea în poveste. Formele geometrice consituie armătura unora dintre lucrări, ca un spaţiu ideal, generic, în care insecte, ca în “Arhitectura grădinii II”, construcţii cum ar fi “Conacul” sau animale-emblemă, precum căprioara din “Arhitectura grădinii IV”, devin semne ale misterului, puncte de plecare în construcţia unor lumi speciale.

Precizia desenului, organizarea riguroasă a planurilor din unele opere sunt dublate de “invazia” culorii, când surdinizată, când izbucnind în pete de roşu sugestive, ca în “Amor fluture” sau “Rodia”, când în contrapuneri sesizante, de roşu şi negru sau în rafinat valorate tonuri de verde, de griuri, de ocruri conferind imaginii o universalitate şi o particulară ţesătură de visare.

Dualitatea mijloacelor de expresie, racordul intim al liniei şi al culorii permit alunecarea continuă între concret şi ireal, călătoria între aici şi acum şi un altundeva şi un altă dată. O suprapunere subliniată de Alina Rizea prin suprafeţe semitransparente amintind de foiţa japoneză folosită de restauratori în demersul lor de a împrospăta pentru ochiul contemporanilor capodopere depozitate în memoria privitorului sau, uneori, uitate.

Câteodată, titlul este el însuşi sugesiv, deschizând porţi memoriei culturale sau oniricului, ca în “Grădină toscană”, invitaţie la reiterarea Renaşterii, a poeziei parcurilor Familiei Medici sau a unor opere literare mai vechi sau mai noi. Un fel de palimpsest, de sondări ale trăirilor succesive care au modelat propriul mod de a comunica cu natura, cu peisajul virgin sau modelat de mâna omului.

Alteori, secvenţe din realitate, minuţios construite, se transformă într-un univers de sine stătător, ca în “Măslin II” sau “Măslin III”, trunchiuri contorsionate, scoarţe de copac cu ridurile fin trasate, suspendate înr-un loc fără de loc.

Parte, desigur, deşi invizibilă pentru privitor, a unui concept când aspirând în marea lui de verde şi ocru, când explodând în roşu vibrat de negru şi verde al compoziţiilor abstracte intitulate “Grădina mea I” sau “Grădina mea II”. Apropriere prin culoare a unui întreg univers.

Şi tot această dualitate a meşteşugului dă coerenţă, în interiorul fiecărei opere, coexistenţei a două demersuri aparent contradictorii, rigoarea intelectuală şi senzualitatea, indusă în primul rând cromatic, dar şi prin detalii colate, cum ar fi portretul de femeie şi micul pat plutind insolit în “Geometria grădinii III” sau capul de cal trimiţând în plan secund femeia în roşu văzută din spate, incluse şi ele, nu mai puţin “suprarealist”, în “Geometria grădinii IV”.

Amor Fluture

Grădinile Alinei Rizea devin astfel spaţiu imaginar, receptacul de trăiri şi de (re)începuturi de lume, subîntinse în mod egal de matrice culturale şi de tendinţa spre sacru.

Şi pentru că am vorbit de sacru, este important de subliniat un alt aspect al creaţiei Alinei Rizea. Construirea unui univers propriu, perfect închegat şi complet diferit de acela al tatălui ei, Marin Gherasim, cu arhitecturile purtătoare explicit de sensul sacralităţii.

Lucrările Alinei Rizea au apărut pe simeze încă de cum 20 de ani, atât în ţară, cât şi în străinătate. Întotdeauna marcate de aceeaşi complexitate a realizarii, fie în grafică, fie în pictură. Şi întotdeauna purtătoare ale semnelor modernităţii. Nu prin recurgerea la procedee de ultimă oră, ci prin sinceritatea trăirii, prin ştiinţa de a conferi insertului din realitate calitatea de declanşator al emoţiei, al sensibilităţii.

Geometria Grădinii IV

Grădinile ei nu sunt opera unui arhitect, în pofida titlului expoziţiei, nu sunt italieneşti, franţuzeşti sau englezeşti. Sunt rememorări ale ideii de grădină, cu toate sensurile ce s-au dat acestui cuvânt din Antichitate la “delicii” lui Hieronymus Bosch, de la rococo la epoca actuală. Sunt o stare de spirit, un loc al trăirii, al visării, al interogărilor fundamentale.

Şi mai sunt opera unui artist complet, stăpânind propriile mijloace de expresie, evoluând cu siguranţă în grafică şi în pictură, servindu-se cu egală pricepere de linie, de culoare, de colaj, de intervenţiile asupra elementului “străin” introdus în compoziţie. Şi cu uşurinţa de a se mişca organic între figurativ şi abstract.

Victoria Anghelescu

Publicat Miercuri, 06 martie 2013

Cotidianul.ro