Autor: Mihai Plămădeală
Observator Cultural februarie 2013

Între 21 februarie şi 6 martie 2013, Galeria Căminul Artei găzduieşte (la etaj) expoziţia Arhitectura grădinii, semnată de Alina Rizea. Tema aleasă de artistă, titlul şi morfologia se află deopotrivă în conjuncţie şi într-o relaţie coordonatoare, în contextul complementarităţii. Dacă grădina este laitmotivul, arhitectura reprezintă cu siguranţă calea. Corpusul de lucrări, gîndite şi realizate pe parcursul a aproape un deceniu, are la bază colajul, pictura, desenul şi intervenţia, toate acestea încadrabile în ceea ce s-ar putea numi generic tehnică mixtă. Povestea începe însă exact de aici. Grădina presupune artificialul, în sensul că ordinea naturală este trecută prin filtrul unor idei şi alegeri ale celui care o concepe, Pater Creator, (mare) arhitect, grădinar sau, de ce nu, artist. Grădinile Alinei Rizea pornesc de la modele reale pentru a-şi găsi rezolvările plastice într-o lume ce aparţine exclusiv ideilor şi în nici un caz naturii. Structura grădinilor englezești, franceze, orientale, renascentiste, rococo sau neoclasice este împrumutată de artistă pentru a fi supusă unor duble geometrizări: cea obiectivă, determinată de planurile în sine, şi cea subiectivă, a tăieturilor fizice şi colajului propus. Una dintre întrebările pe care şi le-ar putea pune o persoană ancorată exclusiv în concret ar fi legată de relaţia dintre titlul expoziţiei şi imaginile surprinse în lucrări. Aşadar, în ce măsură grădinile propuse nu pot fi interpretate, bunăoară, şi drept grafice ale taxei pe valoarea adăugată? Dacă nu este suficientă motivaţia voinţei artistice, putem invoca, în acest caz, interferenţa dintre figurativ şi abstract. Figurativul este inspirat în mod direct din „realităţile“ grădinii, în timp ce abstractul operează cu valori cromatice care trimit spre regnul vegetal. Geometria euclidiană, privită ca posibil plan arhitectural, se constituie în termenul mediu dintre cele două laturi. Stăm în continuare de vorbă cu Alina Rizea, care ne spune următoarele: „Nu am încercat să descriu, în imaginile pe care le fac, o poveste, nu sînt o ilustrare a unei grădini reale, ci, mai mult, o explorare în zona grădinilor semnificative ale istoriei, inclusiv o interogaţie privind Edenul. Prin titlurile alese, am evitat să ajung în zona unor metafore complicate, care ar fi fost mult prea îndepărtate de ceea ce încercam să realizez. Realitatea înseamnă pentru mine un loc din care îţi iei forţa, precum miticul Anteu, care, pentru a putea învinge într-o luptă, trebuia să menţină contactul cu pămîntul. Realitatea, respectiv imaginea ei, constituie un punct de pornire, de aceea insertul de realitate, chiar dacă mic din punct de vedere cantitativ şi aparent nesemnificativ, are o forţă aparte, constituindu-se în cheie de lectură pentru întreaga lucrare căreia îi aparţine. Zonele aparent libere au semnificaţia unui cosmos în devenire, a unui spaţiu care se construieşte permanent pe sine. Încerc să ordonez nonfigurativul într-un mod geometric, deoarece geometria oferă posibilitatea de a exprima, de a sugera lucruri pentru care nu există lexic, o modalitate de a te apropia de divinitate, deşi nu fac o pictură cu caracter religios. Aş spune că geometria ţine în
ultimă instanţă de limbaj şi în acelaşi timp de concret“. Avem de-a face cu o operaţiune clasică de deconstrucţie şi de recontextualizare. Cu alte cuvinte, grădinile propuse ca imagini de către Alina Rizea nu sînt rezultatul extinderii pe orizontală, alte grădini ale unor aceloraşi tipuri şi tipologii, ci reprezintă reinventarea grădinii prin exerciţiu de privire, eventual de admiraţie. Acestea aparţin mai degrabă imaginaţiei decît memoriei. Elemente vizuale reale şi realist reprezentate sînt piese ale unor lucrări deloc caleidoscopice, care ţin fără nici un echivoc de morfologia grădinii. Integrarea lor în ansamblu conduce la rezolvări ritmice şi cromatice independente de limitele fizice ale fragmentelor portante ale imaginii. Cu alte cuvinte, nu avem de-a face cu un puzzle, ci cu un sistem organic compozit. Dincolo de rafinamentul cu care este tratată tema, privim o serie de lucrări iconice construite în relaţie cu principiile secţiunii de aur, care seduc independent de posibilele naraţiuni ataşate lor. Cei care doresc să intre în contact vizual cu Arhitectura grădinii nu trebuie decît să urce treptele Căminului Artei, păşind astfel într-o posibilă grădină suspendată.

Mihai Plămădeală
Observator Cultural februarie 2013

http://www.observatorcultural.ro/Arhitectura-gradinii*articleID_28262-articles_details.html