Traiesc in afara fiintei mele.
Desenez un cerc si un patrat in continuarea fiintei mele.
Pun virgula dupa fiecare zi, dar cine vede asta?
Citesc din Rainer Maria Rilke Scrisori catre un tanar poet.

Rodia este un fruct rosu, rodia o ia de la capat cu fiecare sambure. Pe dinafara e un tot, launtrul ei e complicat, multiplicat, translucid si zemos. Gustul ei e divin. La inceput este nimic, apoi e o floare colorata care va disparea incet-incet lasand locului unui fruct.
Caut culoarea asta minunata pe paleta de pictura. De fapt care culoare?

Capatul lumii – in povesti ma fascina acest capat al lumii un balcon de la care nu mai ai ce vedea, totul se consuma acolo si dincolo deopotriva, contrariile devin una. Femeia sfasiata a lui Simone de Beauvoir nu a ajuns inca acolo. Inca.
Pantofi – o piele fina ca o manusa culoarea rosu inchis, se contopesc cu talpa apoi o parasesc cu tandrete.
Yves – Albastru Klein. O scenografie cel putin bizara, orchestra de camera, un public la patru ace, galeti cu vopsea albastra, Klein si femeile acelea goale asteptand sa-si ofere trupul culorii si impreuna sa lase amprente pe valuri mari de hartie.

Memoria. Daca nu ploua azi e bine, altfel o sa-mi faca leoarca palaria. Caut o poezie a lui Baudelaire, iar nu gasesc ceva ce vreau neaparat. Neaparat? Ce cuvant gol! Se poate si fara, voi cauta altceva. Cartea de pe noptiera, cartea de langa pat, cartea citita cu lanterna pe sub plapuma in adolescenta. Din Ion al lui Rebreanu am citit doar pasaje, era ceruta la scoala pe atunci, ma interesau doar unele pagini. Cum ar fi un jurnal scris la persoana a doua?