Au pornit dis de dimineata de acasa, potecile acelea se incing spre amiaza. Ianni o ia inainte smulgand cativa ciulini din cale. Ei le numesc kalderimi, nu are nici o legatura cu masa de asfalt din oras. Sunt carari ce legau in vechime satele, oamenii le foloseau pentru adus marfuri sau te miri ce pe spinarea unui magarus de povara. Toti magarusii sunt de povara, cine a mai auzit de magarus de parada. O padure de platani batrani este un loc racoros un desis complicat si un martor tacut si rabdator. Valea asta, spun cei doi, e inconjurata de ape toamna tarziu. Apele lipsesc acum, e un mic paradis marcat de rauri fantoma le cele patru puncte cardinale. Ianni rupe un fruct dintr-un smochin si il da lui Afroditi. Nu toata lumea ii place. Sunt deja oameni trecuti de mijlocul vietii (care o fi acela?) au trait modest si frumos facand pe calauzele prin acele vai si carari. Au micile lor ciudatenii, nu participa la intalnirile importante ale satului, uneori cand se odihnesc ii poti vedea stand la tarmul marii cu privirea pierduta. Cand insa se anunta treaba de facut, adica vreun calator care vrea sa bata tinutul, cei doi intra intr-o agitatie teribila. Unde sunt ghetele, pot merge si in sandale, nu a plouat ca doar suntem in plina vara. E singhalez? Pai si cum ne intelegem cu el? Pai asa. La pret s-a invoit repede. E bine. Ochii negri ai lui Afroditi au urme de lacrimi, le sterge, nu stie ce are, Ianni o mangaie usor. Sa ne grabim!
Ianni invatase de la bunica lui sa recunoasca niste plante cu flori mici si galbene care vindeca ranile, nu pe toate, ma rog, doar pe cele care se vad. Se gandise ce frumos ar fi sa ofere si singhalezului o sticla din acel elixir pe care el si Afroditi il prepară impreuna. Doua picaturi din uleiul galben si cu un miros dulceag si ranile se inchid incet. Intai simti caldura in adancul taieturii apoi tesuturile se cheama unele pe altele, apoi o stare de bine, durerea dispare. Se poate intampla sa te pregatesti in gand pentru ceva anume, ceva maret, e ca un antrenament tacut in care induri tot ceea ce este necesar pentru marea escaladare. Sa zicem Everestul. Fiecare are unul, chiar daca nu vrea sa stie de el. Pentru Ianni, Everestul a fost acest ulei miraculos pe care l-a primit de la bunica sa. Ea i-a dictat amestecul, floarea aceea e greu de gasit, dar el stie cand se apropie acel loc. Se uita in ochii lui Afroditi, in astfel de momente lucesc altfel. Ranile se mai vindeca si asa, spunea bunica, cu leacuri miraculoase sau fara. Tocmai ea.