Astăzi toți se înghesuie pe deck. Să ajungă mai repede la țărm. Să coboare odată. Călătoria cu vaporul poate că a fost prea lungă pentru unii. Pentru mine a trecut ca un gând de care vrei să fugi. Țin strâns la piept valiza din piele de crocodil. În timpul călătoriei am dormit cu capul pe ea. Țin la ea. E un cadou de la cineva drag. O femeie. Nu sunt sigur dacă am iubit-o pe Anne. O prietenie e oricum mult mai valoroasă. Am în cap o poveste și ea nu are cine știe ce rol acolo. Sau poate că îi voi da un rol mic. Rolul femeii – valiză. Ei, da unde vă înghesuiți așa, tot pe chei ajungem. Să-mi pun valiza în cap. Să o protejez. Păi a călătorit bine mersi din Brazilia până aici și tocmai acum să se distrugă. În ea am niște cămăși albe, două perechi de șosete gri, chiloți și câteva ustensile de uz personal. Lama de ras montată într-un aparat Wilkinson moștenit de la bunicu’, un săpun mic galben și un carnet cu coperți negre. În el am mai scris câte ceva ca să mai treacă timpul. Scriu cu creionul. Scriu mic și înghesuit. Toată tehnica modernă, adică Iphone-ul, tableta, sau laptopul mă lasă rece. Bineînțeles că am și eu un telefon mobil. Cu ecranul crăpat într-un colț. Dar tot un telefon rămâne. Am pus și internet înainte să mă îmbarc pe vapor. În avion tot îmbarcare se cheamă. Oare de ce? Înavionare ar suna groaznic. De ce se tot îmbulzesc ăștia? Unde naiba cred că ajung? Eu unul nu mă grăbesc deloc. Oare cum o să fie vremea? Ia să o sun pe Irene. Poate că o să-mi răspundă și ieșim la o cafea. Bună fată Irene asta. Nu s-a supărat niciodată pe mine. Sau nu a lăsat să se vadă. M-a luat așa cum sunt. Când prieten, când iubit, cum se nimerea, ce venea la rând. Nu m-a chinuit. Dar nici nu pot să zic că o iubesc. Așa cum iubesc valiza asta din piele de crocodil cu solzi lucioși de-ți mută privirea. Îmi place să-i mângâi pielea acestui monstru nemilos ajuns fără apărare în mâinile mele. Îi închid cataramele cu grijă să nu le zgârii metalul auriu perfect lustruit ca o operă a lui Brâncuși. Da, artistul meu preferat. Valiza are și o curea din piele moale, probabil că au luat-o de pe burta crocodilului. Sigur era o femelă. Uneori când mă simt singur, scot cureaua asta moale și subțire și o întind pe pat lângă mine. Miroase a trup de femeie. Dar să nu mă spuneți. E o ciudățenie de a mea.