http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5240&editie=198

”Alina Rizea Gherasim este, după cum se vede, un artist cu o activitate în ascensiune, avînd, în ultimii ani, participări constante la cele mai multe expoziţii de grafică şi pictură. Expoziţia Chipuri şi locuri, de la Simeza (februarie 2015), a doua personală a Alinei Rizea Gherasim, mărturiseşte o consecvenţă estetic-personală care, iată, şi de data aceasta a adus în atenţia publicului gesturile unei desfătări scripturale şi ecourile ei diafan-descriptive. Artista relaţionează cu motivul literar de la care porneşte, creînd un scenariu propriu vizual, din cromatici întinse, de cele mai multe ori şoptit (rareori din peceţi cromatice accentuat-impulsive), din tresăriri muzicale, contraste, senzualităţi, geometrii şi grafii complementare. Imaginile produc sunete, formele şi culorile reformează şi deformează, şi chipuri recognoscibile cultural-universal, colate cu fragmentele unei materii mătăsoase, purtînd urme ale însîngerării, se succed ca într-un fast al veşniciei. Lecturile asimilate spiritual şi emoţional au dobîndit printr-un auxiliu artistic repere ale unei selecţii departe de-a fi aleatorie. Uneori, imaginea are o funcţie de „potolire” sacrificială a textului, răspîndind o puritate încîntătoare. Transferul de transparenţe ale imaginarului către cuvinte şi frazări nu dezmembrează construcţia, dimpotrivă, îi dă hrană şi echilibru vital, suficient de vibrat şi înrădăcinat într-o complexă statornicire.

Cuvintele, cele care se citesc, cît şi cele care au rămas în memorie cu îndreptăţirea „păcatului” nerostit, sunt prezente prin toţi porii lucrărilor, săgetînd şi absorbind, imunizînd materia, fără excese grafice.

Erotismul are şi el partea lui de conţinut, de adevăr (v. de ex. „Almasˮ − Gherasim Luca) şi artista ştie să-i transcrie, cu rafinate pulsiuni, zbaterea viscerală. Artiştii şi-au consolidat întotdeauna viziunea faţă de opera literară prin interpretări proprii, prin „planificări” tainice ale luminii şi umbrelor, prin împrieteniri insolite.

Alina Rizea Gherasim este un artist foarte atent la detaliile simbiotice, la vacuităţile rostirilor, la zborul lor, la solemnitatea înfloririlor şi a rodirilor. Fluide şi delicate, culorile îşi desfac şi îşi întind curgerea, în subtile straturi de nuanţe, lăsînd mai mult sau mai puţin descoperit desenul şi cuvintele însoţitoare, caligrafiate lapidar, mistică a locurilor în care privirea şi paşii au zăbovit. Roşul crud, ambiguizat de plutiri umbroase, rozul care dă impresia de visare, de irealitate, accentele de albastru şi de mov, alăturate unor verziuri cîndva cărnoase, astăzi parcă şterse de timp, dau o senzaţie de hieratic, de mărturisire. Tehnicile mixte folosite, tuşuri, creion, peniţă, imagini foto, colaje, recompun din linii popasuri intersectate cu multă fineţe. Culorile limpezi sunt un scurt intermezzo printre nuanţe indecise care par că ar fumega. Tot acest imaginar inserează memoria unor lecturi, cu metafore plăsmuite de multe ori sibilinic, lăsîndu-i cuvîntului spaţii de depozitare şi puterea de încîntare.

Abstragerea de la realitatea imediată, palpabilă, se face prin această extragere a realităţii dintr-o realitate ficţională, în care poezia are un rang aparte − Gherasim Luca, Lucian Blaga, Jacques Prevert, Fernando Pessoa, Omar Khayyam, din ale căror opere artista a transcris fragmente depozitare de revelaţii şi de esenţe melodioase. Cuvintele sunt înglobate organic în magma imaginarului, într-o solidarizare explicită şi totodată misionară. Există o scenografie bine pusă în pagină; fiecare lucrare împrăştie difuz seminţele unui minunat meşteşug. Artiştii din această stirpe sunt asemenea orfevrilor din vechime, la care un detaliu semnifica o întreagă lume. Liniile fine ale desenului au precizie geometrică şi o celeritate minimală. Uneori, el trădează bucuria de-a copilări suav printre preţioasele izbucniri de sintagme cromatice. Un lirism fluent iradiază din lucrări, iar gruparea lor în capitole definite, exprimă conţinutul spiritual şi emoţional pe care artista l-a plăsmuit în popasuri numite: Atlasul Grădinii spiritului, Drumul Mătăsii, Muzeul Magistral. O recucerire a Paradisului spiritual, o întoarcere proustiană la sensurile poeziei, ca semnificant al cunoaşterii, o desfătare a cuvintelor.

Rodia, fructul încărcat cu atîta simbolistică, fruct edenic, denumit şi hrana morţilor, dar şi simbol al abundenţei şi fertilităţii, pluteşte ca o nacelă prin multe dintre lucrări, uneori ermetizînd seminţele roşii senzuale, alteori dăruindu-le cu voluptate vederii.

Contemplarea identitară a grădinii spiritului, „Grădina, loc logic al timpului”  (Bruno Liebrucks), estetica şi etica ei, asfinţit şi crepuscul, dematerializări catifelate, extensii arborescente ale desenului, filtre de lumini ş.a.m.d. aparţin unui spaţiu al comunicării verbale.

Senzaţia că tot ce se „întîmplă” în aceste serii de lucrări este clădit pe afirmaţia lui Hölderlin: „Numai în frumuseţe se înfrăţesc adevărul şi binele” este una puternică.

Vocile se suprapun, se risipesc, se sting, apoi revin, ca să-şi trăiască desfătarea, într-o abundenţă de popasuri şi curgeri atinse parcă numai de aer. Nu puteau lipsi cărţile-obiect, pe care, bineînţeles, artista le-a construit ca pe nişte jurnale în care imaginea şi cuvîntul se înscriu prin contracţia gesturilor şi a timpului, în aceeaşi intensă combustie spirituală.

Ardengo Soffici îi atribuia artei justeţea „calmului divin” care presupune „actualizarea unui acord nou şi perfect de senzaţii, de forme şi imagini”.

Lucrările Alinei Rizea Gherasim se înscriu în această sintagmă atotcuprinzătoare, care armonizează senzaţii, forme şi imagini. Un mod de-a reînnoi veşnicia şi de a concepe identităţi şi ecouri, un mod de a recupera timpul de care nu vrei să te pierzi, aliindu-te cu el în minunate celebrări. Ceva o sprijină cu adevărat, slujindu-i talentul şi nesaţiul destăinuirii; acel „ceva” nu poate însemna decît fericirea lecturilor.”

Iolanda Malamen – Revista Luceafărul, nr. 2 / 2015