ARTE • EXPOZIŢII (SIMEZA 3-17 februarie 2015)

Alina Rizea Gherasim, prezentă pe simeze încă din 1992, dar preponderent în expoziţii de grup, a deschis recent a doua sa personală în Bucureşti, la Galeria Simeza, intitulată Chipuri şi locuri. La începutul anului 2013 scriam cu ocazia primei ei expoziţii, Arhitectura Grădinii, că ne aflăm în faţa uneigrădini personale, pusăsub semnul metaforei sau al visării nutritede universuri culturale, de călătorii intelectuale şi afective ce transformă spaţiul în “joc secund”.

Afirmaţia rămâne, în mare măsură, valabilă şi pentru creaţia actuală a artistei.

 

Alina Rizea Gherasim este fiica pictorului Marin Gherasim, a cărui personalitate puternică are un loc bine marcat în arta românească contemporană.

La prima vedere, nimic nu îi apropie pe cei doi artişti. Şi totuşi, regăsim, dincolo de mijloacele diferite de expesie, o înrudire în zonaspirituală, cea a tatălui, aplecată către sacru, cea a fiicei, hrănită de o memorie culturală, filtrată printr-o sensibilitate remarcabilă.

 

De altfel, într-un dialog cu Marin Gherasim, acesta mărturisea: “Faptul că şi-a găsit o lume a ei de semnificaţii, de forme, că şi-a forjat în timp o cultură, că este capabilă să vehiculeze simboluri speciale, încercând să le îmbine cu contemplarea naturii, mă bucură. Una dintre seriile ei de lucrări este cea a măslinilor. Măslinul, prin natura sa, este o formă extrem de expresivă. Chiar cu o numită virulenţă în modul de a creşte, de a se desfăşura. Dar el are şi componentă spirituală, pentru că te duce cu gândul la Grădina Ghetsimani în care Christos s-a rugat pentru ultima oară. Apoi, faptul că are acces la o serie de simboluri, de foarte multe naturi, chiar esoterice sau medievale ori renascentiste, pe care le introduce cu discreţie în lucrările ei, îmi arată că Alina Rizea, cum este acum numele ei de doamnă, este o personalitate constituită, are o tandreţe a fiinţei care face ca operele ei să nu fie rezultatul numai al unui act de voinţă”.

 

Această simbolistică intelectuală o regăsim şi în expoziţia de la galeriile Simeza, structurată pe cinci scenarii: Poeţii, Muzeul Magistral, Drumul Mătăsii, Atlasul, Grădina Spiritului. O regăsim fie în seria Chipurilor, cu incursiuni în universul lui Rembrandt, al suavelor figuri leonardeşti sau al celor descinse din pictura lui Vermeer, fie în cea a figurilor de Poeţi, de la Prévert, Gherasim Luca sau Pessoa la Blaga, sau în lucrările cu repere mai îndepărtate în timp, cum ar fi pictura Renaşterii, portretele de la Fayum sau frescele murale ale antichităţii.

Regăsim şi rapeluri la Arhitectura grădinii, de data aceasta şi cu transparente aluzii biblice, ca în Grădina Ghetsimani, dominată de alburi, şi griuri, cu elementele matriale ocultate de colajul în hârtie cu diferite grade de transparenţă, de o simbolică lumină.

 

Realizate în tehnică mixtă, în care desenul sau laviul îşi alătură colajul, toate aceste figuri, coborâte din istoria artelor sau din cea a literaturii, “se uită” la privitor din spatele unui “ecran”, format fie din semitransparentele foiţe de hârtie manuală, preparată chiar de artistă, cu texturi subtil dozate, fie din propriile fragmente de texte. Aceste suprapuneri de transparenţe, de fluid şi opac, jocul între elementele realiste şi cele trimiţând către abstract creează tensiunea şi misterul lucrărilor Alinei Rizea.

 

“Ecranul” este menit să delimiteze două spaţii temporale şi să primească în acelaşi timp vibrarea artistei în dialogul cu alte spirite, alte timpuri, alte locuri.

În unele lucrări, o armătură geometrică configurează spaţiul ideal ce conferă generalitate motivului particular. Ea apare mai ales în Grădini, unde dinamica desen-culoare, formal şi informal, explicit şi ascuns construieşte o lume complexă în care motivul şi eu-l creator par să se confunde.

Imaginile devin un fel de palimpsest, de sondări ale trăirilor succesive care au modelat propriul mod de a comunica cu natura, cu peisajul virgin sau modelat de mâna omului, cu devenirea gândirii, cu spiritualitatea.

Alteori, culoarea izbucneşte în pete sugestive de roşu, ca în Rodia, sau aşterne un văl catifelat peste simboluri, texte şi figuri, cu valorări subtile ca tot atâtea vibraţii insesizabile ale relaţiei dintre artist şi subiectul ales. Dualitatea mijloacelor de expresie, racordul intim al liniei şi al culorii permit alunecarea continuă între concret şi ireal, călătoria între aici şi acum şi un altundeva şi un altădată.

Şi tot această dualitate a meşteşugului dă coerenţă, în interiorul fiecărei opere, coexistenţei a două demersuri aparent contradictorii, rigoarea intelectuală şi senzualitatea, indusă în primul rând cromatic, dar şi prin detalii colate.

 

Mişcându-se cu uşurinţă atât în registrul riguros al construcţiei imaginii prin desen, dar şi în cel senzual al materialităţii şi al luminii, prin culoare, Alina Rizea Gherasim este autoarea unor opere cu multiple niveluri de lectură şi provocatoare de emoţii complexe. Cum tot complexe apar trăirile ei de autentică sinceritate.

Arta Alinei Rizea Gherasim are deja identitate, reuşind să impună în peisajul artistic românesc un stil propriu, puternic, matur.

De remarcat, catalogul excelent tipărit, atât de rar găsit în ultima vreme în sălile de expoziţie ale Uniunii Artiştilor Plastici, cu reproduceri aproape exhaustive şi cu o pertinentă şi elegantă prefaţă a criticului Aurelia Mocanu.

 

VICTORIA ANGHELESCU

13.02.2015 www.cotidianul.ro