Sînt istovit, şi-n tihnă voi să mor

decît să-l văd slăvit pe ticălos

iar pe sărman de rîsul tuturor,

să văd tăgăduit pe credincios,

pe vrednicul de cinste, oropsit

şi pe femei batjocorite crunt,

pe cel făr’ de prihană, pedepsit

şi pe viteaz răpus de cel mărunt

şi artele sub pintenul despot,

să văd prostia doctor la deştepţi

şi adevărul „vorbă de netot”

şi strîmbul poruncindu-le la drepţi:

mă uit scîrbit la tot şi … Bun rămas!

Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?