Primul pas intr-o calatorie e sa te incalti. Abia apoi poti pleca. Azi la concertul de fado m-au urmarit pantofii ei negri, un amestec intre tango si fado, usor cam inalti daca e sa imi urmez cu exactitate gusturile. Tocurile prea inalte dau un mers nesigur, leganat intr-un fel ne-armonios, e greu sa mergi frumos pe tocuri. Imi plac lucrurile bine asezate, sa aiba o doza de concret bine determinata. Daca vrei sa sari sotronul sunt buni si niste bascheti, unu doi trei cinci sapte. Si ce? Si gata. Seara poti purta o splendida pereche de pantofi rosii si ai sa te bucuri de toate privilegiile, exact ca vietatile tremurande ale noptii. Pantofii negri ai cantaretei de fado aveau o bareta fina care se arcuia pe podul piciorului. Tocul inalt si gros facea un binemeritat contrast cu acea bareta. Inaltimea tocului ii oferea acestei frumoase femei un cap in plus fata de partenerul de scena. Voi purta ghete, vreau sa ma fac nevazuta sa ma strecor prin lume, sa le scot usor, cand vreau, sa-mi racoresc talpile in parauri de munte sau doar sa ma gandesc ca o voi face. In talpa ma gadila mangaierile tale, nu ca as vrea sa ne intample asa. Ma pufneste rasul nu ma pot stapani. Ma doare in cot e o expresie cam dura si poate putin cam anatomica, dar ma doare in talpa nu e nici o expresie. Daca imi insir toti pantofii pe care ii am pot face un curcubeu foarte frumos. Daca merg cu masina si nu conduc pot sta si desculta, ore in sir pe toate strazile, facand un inventar al tuturor caselor, fara sa ma uit la ele, le simt prezenta, le stiu, sunt acolo cu toate povestile lor. Vara poti sa nu porti sosete sau ciorapi, lasa piciorul sa respire, fa-ti unghiile sau ocupa-te cu mici chestii frivole. Acum plec.
